PĂLINCĂ HOREA
Cultura pomilor fructiferi este o veche îndeletnicire, iar fabricarea distilatelor naturale din fructe ca activitate industrială are o istorie îndelungată în țara noastră.
Palinca Horea este obţinută din diferite specii de prune tradiţionale si nu numai, specifice zonei Finisului
Istoria noastră
Transilvania este locul în care pălinca se produce încă la scară mare, asadar se spune ca sunt foarte rare satele în special cele din zonele de deal unde să nu existe una sau mai multe pălincii. Dacă în sudul ţării şi în Moldova ţuica este o băutură destul de slabă deoarece este fiartă doar o dată, pe măsură ce urcăm înspre nord descoperim pălinca ardelenească. Aceasta este celebră nu atât pentru tăria ei cât pentru savoarea inconfundabilă pe care le-o conferă prunele în primul rând dar şi tehnologia arhaică, unde focul de sub cazan se face din lemne sănătoase care la rândul lor imprimă pălincii adevărate o parte din aroma ei nemaipomenită.
Pălincă din moși strămoși
O poveste cu început în timpul Celui de al 2-lea Război Mondial cândva, demult, într-o zi demult apusă, în vremea când rușii treceau prin satele românești din vestul țării, aici în marginea Bihorului, comuna Finiș, satul Șuncuius, la numărul 93, trăia bunicul meu, Moisie, după cum îl știa toată lumea. Moisie era un om destul de înalt, în general calm si hotărât în vorbe. În vremea războiului, când rușii treceau prin satele românești, prin satul Șuncuiuș, văzând o casă mai răsărită, au oprit și au cerut hrană, băutură și adăpost pentru ei și pentru animalele din dotarea trupelor.
Moisie, ca și un om descurcăreț, a hotărât că decât să fie obligat să le îndeplinească cererile forțat mai bine să îi primească ca pe musafiri și să îi ospăteze cu tot ce are mai bun. A scos din cămară si beci tot ce avea, i-a ospătat pe ruși cu mâncare și băutură, după 4 zile aceștia nu mai vroiau să plece. La plecare, după 4 zile de mâncare și băutură, Moisie le-a dat rușilor o damigeană de pălincă făcută în casă. Ruși, mulțumiți de tratare, au trecut prin sat fără să facă victime și pagube, cum au făcut și în altă parte.
Aceste fapte și modul cum au fost tratați rușii au ajuns și la urechile armatei Române cât și la superiorii ruși. Deși cele de mai sus sună puțin ciudat pentru acele vremuri, armata rusă era bucuroasă că are unde să-și treacă trupele în liniște, că are de unde să aprovizioneze trupele iar Armata Română era bucuroasă că are cine să monitorizeze mișcările de trupe rusești, mai ales că pălinca multe limbi dezleagă. Tot în acel context, satul era mulțumit și contribuia activ ca și gazdă bună fiind mulțumiți că nu există victime la trecerea acestor trupe.
Cu toate că situația pare ciudată, comandanții ruși scapă din vedere faptul ca în sat era băutură destula iar soldații ruși iubeau pălinca produsă de săteni încât lăsau la schimb haine și diverse echipamente.Situația culminară și răsturnarea unui camion rusesc, plin cu echipament, la trecerea prin Crișul Negru, cauza accidentului, multă pălincă consumată de șofer. Respectivul accident s-a aplanat și la nivelul conducerii unității ruse care venise să ancheteze accidentul, tot cu pălincă și mâncare.
Datorită sprijinului acordat de Moisie în monitorizarea armatei ruse din zonă, acesta a fost considerat un om de bază al statului român din acele timpuri. După război, Partidul Comunist i-a cerut sa intre în rândurile acestuia și în Societatea Cooperatistă. Moisie ca și un bun negociator a refuzat sistemul în mod repetat cu multă dibăcie. Rămânând un om liber si cu mare parte din pământul obținut, Moisie sa ocupat cu negustoria, fapt ce a determinat autoritățile comuniste din acele timpuri să-i ofere funcția de Birtaș la Bufetul Satului Șuncuiș.
Acest lucru însă nu l-a împiedicat să-și desfăşoare activitatea de mic comerciant şi de producător de pălincă. Poziţia de mic comerciant şi cât şi de Birtaş la Bufetul Satului Suncuiuş i-a permis să înceapă să construiască cat ceva, fapt ce i-a atras numele de Castor. Despre Castori se ştie faptul că construiesc încontinuu şi cu grijă de cei a lor. După 1990 activitatea de producţie a pălincii a fost preluată de “Ionică lui Castor”, tatăl meu. De aici se conturează şi blazonul firmei, cu fundal de munte, satul fiind aşezat la poalele Munţilor Codru Moma, imaginea Castorului reprezentând tradiţia din tată în fiu în ceea ce priveşte producţia de pălincă.
Azi, subsemnatul, Budău Lucian, sunt cunoscut în sat ca fiind “a lui Castor”, iar Horea reprezintă generaţia ce va să vină, fiul meu Horea.
